
Imran Khan se află în închisoarea Adiala din Rawalpindi din august 2023, unde execută o pedeapsă de 14 ani pentru corupție, la care se adaugă 17 ani pentru o altă acuzație de corupție. Fostul căpitan și premier al Pakistanului trăiește acum o detenție care poate dura mult timp.
Un timp care nu trece
„Cel mai greu a fost că timpul nu trecea. Am crezut că voi muri de plictiseală”, spune Imran Khan despre perioada petrecută în închisoare. În memoriile sale din 2011, Pakistan: A Personal History, el descrie o viață care nu se mai mișca. În fiecare dimineață, trezit în zori, rămânea în pat cât mai mult, ca ziua să pară mai scurtă. După-amiaza citea ziarul de la prima la ultima pagină, sperând că a trecut o zi întreagă, doar ca să descopere că trecuse doar o oră.
Mâncarea era proastă, celula mică, baia murdară. Nu știa cât timp va rămâne acolo și nu putea suporta situația: „Eram scos din viață, privind un timp care nu trecea.” A intrat în greva foamei, dar după două zile nu mai avea puterea să meargă. În seara celei de-a doua zile, gardianul a intrat în celulă și i-a spus că este liber.
Acea detenție din 2007 a durat opt zile. Detenția actuală este cu totul alta. Imran Khan este ținut în izolare, într-o celulă de 8 pe 10 picioare, pe care avocații și familia o numesc „celula morții”. A primit vizite, dar privilegii precum televizorul, cărțile și ziarele vin și pleacă. În unele perioade, cum a fost în toamna lui 2025, a fost izolat de lumea exterioară atât de mult încât au apărut zvonuri despre moartea sa. Cum trebuie să fi privit el, de atâta vreme, un timp care nu trece?
Din cricket în politică
Martiriul politic este ultima întorsătură dintr-o viață plină de astfel de schimbări, care l-au definit. A transformat un tânăr talent mediu într-unul dintre marii arunctori rapizi și jucători completi ai cricketului; de la sportivul dedicat distracțiilor la căpitanul războinic; de la filantrop la politician; de la liderul protestatar din opoziție la premierul controversat. Fiecare etapă a investit atât de mult încât cea dinainte pare un miraj, de parcă nu ar fi existat niciodată altfel.
Momentul de acum are un sentiment mai mare de final. La 73 de ani, cariera sa politică a durat mult mai mult decât cea sportivă, care, cu 21 de ani, nu a fost deloc scurtă. Iar martiriul politic nu este o alegere. Acuzațiile de corupție nu sunt complet lipsite de fundament, dar motivul real al detenției este clar: în politica pakistaneză, armata este cea care dă și tot ea care ia. După ce a ajutat la ridicarea lui Imran în funcția de premier în 2018, establishmentul militar a contribuit la înlăturarea lui în 2022. A fost demis printr-un vot de neîncredere în parlament, pentru proasta guvernare, dar o ruptură personală, marcată de orgoliu, cu conducerea militară a cântărit mai mult. Voința și încăpățânarea sa în fața unor șanse reduse au fost legendare. Totuși, chiar și el ar putea avea dificultăți în a se opune acestei realități supreme a puterii din Pakistan.
Poate că acesta era destinul pe care îl întrezărise când a refuzat mai multe oferte de a intra în politică, inclusiv una din partea dictatorului militar Zia-ul-Haq, în 1988, când era încă jucător. Aceste oferte erau de obicei făcute în speranța că popularitatea și integritatea sa vor rămâne lipite de partidul care îl primea. În 1996, când a lansat în cele din urmă propriul partid, Pakistan Tehreek-e-Insaf (Mișcarea pentru Dreptate), drumul părea inevitabil. Cariera sa de cricketer se încheiase, iar după căsătoria cu Jemima Goldsmith, se încheiaseră și anii de burlac. Nu avea niciun interes în antrenorat sau în transmisiuni. Spitalul fusese deja construit. Ce mai rămânea?
Sora sa cea mare, Rubina Khan, mi-a povestit că, spre finalul carierei sale de jucător, Imran se confrunta cu sentimentul de impostor. Simțea că aclamațiile primite depășeau cu mult valoarea a ceea ce făcea ca cricketer. Abia când s-a dedicat unor cauze mai importante, precum spitalul înființat în memoria mamei sale, a simțit că diferența dintre admirație și valoarea muncii sale se reduce. Pentru un om atât de ambițios, următoarea cauză a apărut firesc: repararea Pakistanului.
Un eșec al puterii
A descoperit că nu există o soluție simplă. Principiile conducerii unei echipe sportive de succes sau ale construirii unei cariere nu pot fi transpuse cu ușurință în conducerea unei țări de peste 250 de milioane de locuitori. Chiar și așa, rezultatul a fost descurajant. Ca sportiv, Imran a fost aproape supraomenesc. În ultimii zece ani ai carierei sale de Test, a avut o medie de peste 50 la bătut și sub 20 la aruncat. În această perioadă, a condus Pakistanul la trei serii epice terminate la egalitate împotriva Indiei de Vest, cea mai bună echipă a epocii. Ultimul său gest important în cricket a fost să ia wicketul decisiv din finala Cupei Mondiale din 1992.
În politică, lucrurile au stat altfel și l-au marcat. Anii grei în care partidul său abia câștiga vreun loc. Compromisurile făcute prin alianțe cu politicieni corupți pe care îi criticase cândva. Victoria electorală din 2018, obținută cu sprijinul armatei. Răzbunarea împotriva adversarilor odată ajuns la putere. Și un mandat de premier, destul de nesemnificativ, care, ca toate celelalte mandate ale sale, nu a fost dus până la capăt. Nu a fost mai bun sau mai rău decât ceilalți politicieni: a fost ca ei, ceea ce nu fusese niciodată ca jucător de cricket.
Legenda care rămâne pe internet
În august 2023, Consiliul Pakistanez de Cricket a lansat un videoclip cu cele mai memorabile momente ale țării. Firesc, au inclus imagini din finala Cupei Mondiale din 1992. Cel mai mare cricketer pakistanez nu apărea într-un clip despre cele mai bune momente ale cricketului pakistanez, multe dintre ele create chiar de el. Fusese arestat cu câteva zile înainte, iar o campanie a statului de eliminare a lui din presa tradițională era în plină desfășurare. Consiliul, condus de un om numit direct de cei care conduc țara, l-a șters din material. Reacția publicului a fost atât de puternică, încât consiliul a fost nevoit să-l reintroducă în videoclip după câteva zile.
A fost o ușurare să vezi că această parte a moștenirii sale mai contează suficient pentru ca oamenii să ceară ca ea să fie respectată, pentru că nu era deloc sigur lucrul acesta. Pe de o parte, amploarea și polarizarea extremă a carierei sale politice au umbrit tot ce a venit înainte. Pe de altă parte, aproape două treimi din populația Pakistanului au sub 30 de ani și nu l-au văzut niciodată jucând. Pentru că el rareori își sărbătorea propria carieră, fiind prea ocupat să alerge spre viitor ca să se oprească în trecut, bogăția acelei cariere a dispărut din memoria națională.
Isprăvile sale supraviețuiesc în principal pe YouTube, acest derulator modern al istoriei, cu o varietate de materiale, dar nu neapărat cu profunzime. Acolo găsim cele mai bune momente ale performanțelor sale împotriva Indiei sau a Angliei, dar și apariții mai rare, precum o reprezentație pentru New South Wales sau Sussex, ori un eveniment cu invitați, în care s-a confruntat cu cei mai buni jucători complecți din lume. Acolo, eleganța firească și puterea înșelător de simplă a loviturilor sale, atletismul și viteza aruncărilor sale vorbesc fluent unei epoci moderne. Acolo, când îl vezi trimițând mingea peste granițele mari ale terenului sau dărâmând wicketurile cu swing invers, nu pari să ai în fața ta o relicvă. Acolo, în aceste găuri de iepure digitale, lumina trecutului său ajută la diminuarea întunericului din prezentul său.